Asociația MaiMultVerde lansează programul ecologic No Impact Project

Asociația MaiMultVerde  implementează între 1 mai și 10 mai 2015, la Cluj-Napoca, mobilitatea de tineret „No Impact Project”, finanţată de Comisia Europeană prin Programul no-impact-project-logoERASMUS +, împreună cu partenerii: Scambieuropei (Italia), Creatorii (Republica Moldova) şi Professional Forum for Education (Bulgaria).

”No Impact Project” a pornit de la ideea mișcării internaționale ”No Impact” ce militează pentru un stil de viață sustenabil. În cadrul acestui proiect implementat de Asociaţia MaiMultVerde, 37 de tineri din 4 state europene, Bulgaria, Italia, Moldova și România, vor învăța cum să dezvolte și să mențină un stil de viață sustenabil.

Mobilitatea constă într-o serie de prezentări, dezbateri, ateliere practice, vizite de studiu în cadrul unor instituții specializate pe subiectele abordate, simulări, precum și activități interculturale. Participanţii vor avea șansa să experimenteze în mod direct, prin observație empirică, reciclarea creativă și vor fi încurajați să dezvolte și să susțină ateliere de acest gen în comunităţile din care fac parte. Astfel se creează și bazele pentru o posibilă dezvoltare spre antreprenoriat a participanților.

Proiectul se sprijină pe interacțiunea dintre participanți, precum și pe interacțiunea cu persoane din afara grupului (exercițiul „No Waste Workshop”, expoziția reciclată realizată în parcul Central din Cluj-Napoca), lucru care va ajuta la dezvoltarea aptitudinilor de comunicare ale beneficiarilor. Toate activităţile şi metodele folosite sunt adaptate contextului de educaţie non-formală.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

  • creșterea conștientizării, în rândul beneficiarilor din cele patru state, a impactului pe care stilul lor de viața îl are asupra mediului;
  • acumularea de cunoștințe care îi vor ajuta pe participanți să înțeleagă consecințele pe care comportamentul lor îl are asupra ecosistemului;
  • dezvoltarea unor abilități practice, care vor contribui la susținerea unui stil de viață prietenos cu mediul;
  • influențarea atitudinilor și comportamentelor beneficiarilor prin promovarea unui stil de viață sustenabil în cadrul activităților derulate în timpul mobilității, astfel ca aceștia să devină “agenți ai schimbării” în comunitățile de care aparțin și în societate, la nivel local, național și european şi familiarizarea beneficiarilor cu Strategia Europa 2020 și efectele scontate.

Prin caracterul multicultural al proiectului, precum și prin abordarea unor aspecte de interes comun, care privesc toți participanţii (protecția mediului, reciclare, reducerea deșeurilor), aceștia vor avea ocazia să experimenteze alte culturi, principii și valori față de cele pe care le experimentează în mod cotidian, dar și să conștientizeze încă o dată că subiectele de ecologie și importanța lor sunt comune tuturor. Beneficiarii vor disemina în comunitățile cu care vin în contact, la nivel local, național și transnațional, competențele dobândite în acest proiect și vor iniția, la rândul lor, activități similare.

Susţinătorii proiectului sunt: Carrefour, Antalis, EcoRuralis, Eco-Rom Ambalaje, Romaniapozitiva.ro, Ecomagazin.ro și EcoFrecvența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *